Vorbeam cu Adriana Carpine și am ajuns să ne întrebăm ce se întâmplă când cei care scriu legile au citit, în medie, cam jumătate din cât au scris? Păi, iese o nebunie de normă, un fel de struțo-cămilă juridică în care termenele se bat cap în cap și logica pleacă la plimbare.
Să luăm, de exemplu, „perla” recentă din OUG 8/2026. Se dă următorul scenariu legislativ, care pare scris după o noapte lungă de cafele și zero corelări:
Art. 47 alin. (1) C. fisc. ne spune că, pentru a fi micro, trebuie să ai depuse situațiile financiare la 31 decembrie a anului precedent, în termenul legal. Corect, curat, previzibil.
Dar stați așa, că vine art. 48 alin. (2) și ne dă cu virgula: cică pentru anul 2026, ești „iertat” dacă depui bilanțul până la 31 martie 2026.
Ce înțelege orice om care nu și-a pierdut mințile prin ministere? Că trebuie să depună bilanțul până la sfârșitul lui martie. Problema e că legea se referă, de fapt, la restanțele din anii trecuți (2024, 2023 și tot așa). Adică un fel de „amnistie de termen” dată cu o mână, în timp ce cu cealaltă scriem texte care ar face și un profesor de gramatică să plângă.
Nu era mai bine să fie scris așa, cum au mai scris la un moment dat?
Dacă tot voiau să fie clari, aveau modelul gata făcut în sertar. Nu trebuia inventată roata, ci doar copiată de unde a funcționat:
Art. 541: Reguli tranzitorii
„Pentru aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderii în anul fiscal 2024, condiţia prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. i) se consideră îndeplinită dacă situaţiile financiare anuale sunt depuse până la data de 31 martie 2024 inclusiv.”
Simplu, nu? „Reguli tranzitorii”. O sintagmă care explică exact de ce te abați de la regula generală. Dar de ce să alegi claritatea, când poți să ascunzi excepția într-un articol permanent, să amețești și contabilii, și instanțele?
Aceeași nebunie apare și la pragul de 100.000 euro
Și dacă tot suntem la capitolul „hai să amețim contribuabilul”, priviți minunea de la art. 47 alin. (1) lit. a).
Până acum, te știai cu pragul de 250.000 euro. Făceai planuri, calculai investiții, angajai oameni. Și, dintr-odată, legiuitorul decide că de la 1 ianuarie 2026, pragul devine 100.000 euro.
Păi, cum Dumnezeu să analizezi tot anul fiscal 2025 raportându-te la 250.000, iar la 1 ianuarie să te trezești că pragul a scăzut la mai puțin de jumătate? E ca și cum ai juca fotbal pe un teren de 100 de metri și, la pauză, arbitrul mută porțile la 40 de metri distanță, dar îți spune că scorul rămâne valid.
Ce ne scapă nouă? Sau, mai bine zis, ce le-a scăpat lor când au crezut că predictibilitatea fiscală e doar un termen abstract în dicționar?
Mă rog, e clar: dacă o firmă a avut la 31.12.2025 venituri de 249.999 euro (deci sub pragul vechi), rămâne la micro. Dar o face cu inima strânsă, așteptând următoarea „sclipire” legislativă.
În concluzie…
Așa cum spunea și Adriana Carpine, în România, expertul contabil și consultantul fiscal au ajuns un fel de „ghicitori în zațul de cafea al Ministerului Finanțelor”. Petrecem mai mult timp încercând să intuim ce a vrut să spună autorul (care probabil nici el nu știe sigur) decât aplicând efectiv legea. Pentru profesioniști, adevărata provocare nu mai e respectarea normei, ci supraviețuirea într-un sistem unde rigoarea tehnică a fost înlocuită de heirupism legislativ. Noroc că avem simțul umorului, că logica ne-a părăsit demult.